231.
De n-ar fi har
De n-ar fi harul Tău cel mare, iubitul meu Mântuitor,
Aş fi rămas în groapa-n care nu-s mângâieri, nici ajutor.
De n-ar fi har, slăvitul har,
Aş fi pierdut şi-aş plânge în zadar;
De n-ar fi har, de n-ar fi har,
Aş fi pierdut şi-aş plânge în zadar.
De n-ar fi dragostea de Tată spre mine, fiul cel pierdut,
Aş fi pierit şi niciodată salvarea n-aş fi cunoscut.
De n-ar fi mantia-ndurării, veşmântul sufletului meu,
Aş plânge plânsul disperării fără răspuns când chinu-i greu.
De n-ar fi jertfa Ta, Isuse, şi sângele Tău scump vărsat,
Aş fi purtat pe totdeauna osânda pentru-al meu păcat.