O, Doamne mare!

O, Doamne mare, când privesc eu lumea Ce ai creat-o prin al Tău Cuvânt, Fiinţele ce-mpodobesc natura Cum le-ntreţii cu braţul Tău cel sfânt, //: Atunci Îţi cânt, Măreţ Stăpânitor: Ce mare eşti, ce mare eşti! :// Privirea când mi-o-nalţ şi văd minunea: Mulţimea astrelor lucind pe cer, Măreţul soare, cât şi blânda lună Plutind, ca mingi de aur, prin eter, Când întâlnesc pe Domnu-n Cartea Sfântă Şi când zăresc mulţimea de-ndurări, Pe-ai Săi aleşi cum i-a iubit întruna Şi i-a condus prin binecuvântări, Şi-L văd pe Domnul pe pământu-acesta Ca serv, dar plin de dragoste şi har. Zăresc în duh amara-l suferinţă Şi mântuirea ce mi-o dă în dar. Când Domnul sfânt va reveni-n mărire Şi când voi sta uimit în faţa Sa, Eu voi striga în sfântă adorare: ”Ce mare eşti, ce mare-i slava Ta!”