422.
Când te uiți prea mult
Când te uiţi prea mult în soare, nu mai vezi pământul jos;
Când te crezi prea multe-n stare, uiţi de cel neputincios.
Nu uita, nu uita, nu uita
Că-i un vis şi viaţa ta, că-i un vis şi viaţa ta;
În curând, în curând, în curând
Parcă nici n-ai fost nicicând, nicicând!
Când lumina-n tine scade, cresc a umbrelor poveri;
Când virtutea-n pofte-ţi cade, pierzi cereştile puteri.
Când îți e prea cald şi bine, umbli singur, rupt de toţi;
Când ai zile prea senine, nu-i mai cauţi pe-ai tăi fraţi.