587.
Dorul meu se avântă
Dorul meu se avântă spre patria mea
Unde eu în curând voi intra,
Cu al meu Salvator faţă-n faţă voi sta,
Voi trăi veşnic în slava Sa.
Ce frumoasă cunună atunci voi primi
Când în patria mea voi sosi!
Glorioasă va fi, veşnic va străluci,
Însuşi Domnul mi-o va-mpodobi!
Cât mai sunt pe pământ şi de el sunt legat,
Credincios lucrul vreau să-l sfârşesc.
Am dorinţa să spun tuturor de Isus,
Ca răsplată apoi să primesc.
Încă am de lucrat, nu mă tem că e greu,
Lângă mine e Domnul mereu.
Mă aşteaptă cununa vieţii de-apoi
Chiar din mâna Stăpânului meu.