Când mă opresc la crucea grea
Când mă opresc la crucea grea
Pe care Domnul a murit,
Se pleacă-n praf inima mea,
Simţind ce mult am fost iubit.
Eu să mă laud, nu aş vrea,
Decât cu moartea Domnului
Şi ce-i mai scump în viaţa mea,
S-aduc prinos la crucea Lui.
Văd Palma Sa şi-mi e de-ajuns,
Văd Ochii Săi de lacrimi plini.
Eu sunt pironul de străpuns,
Eu sunt cununa cea de spini.
E prea puţin, chiar de I-aş da
Întregul cer şi-ntreg pământ.
Iubirea vrea să fiu al Său,
Al Său cu tot ce am, cu tot ce sunt.