Ai de mine milă, Doamne, mila Ta cerească

Ai de mine milă, Doamne, mila Ta cerească Căci vin nişte oameni iarăşi să mă hărţuiască, Zilnic umblă să mă-nghită, să mă nimicească Toată ziua-mi caută ceartă cei vrăjmaşi cu mine, Sunt mulţi, Doamne, şi se luptă fără de ruşine; Dar oricând mă tem eu, Doamne, mă încred în Tine. Eu mă laud doar cu Domnul şi Cuvântu-I tare Mă încred în El şi teamă inima mea n-are Ce-mi pot face nişte oameni, ce-mi pot face, oare? Ei mereu mi-ating dreptatea şi-au doar gânduri rele, Uneltesc, pândesc şi-mi caută urma căii mele, Căci doresc să-mi ia viaţa şi zilele mele. Ei nădăjduiesc să scape prin nelegiuire; Risipeşte-a lor mulţime, Doamne, cu grăbire, În mânia Ta doboară-i, Doamne, cu grăbire. Tu îmi numeri ai vieţii paşi de pribegie. Pune-mi lacrimile-n vasul Tău şi mi le scrie! Ştiu că-n Cartea Ta sunt scrise, Doamne, pe vecie.