Da, numa-n Dumnezeu se-ncrede de-a pururi sufletu-mi, mereu

Da, numa-n Dumnezeu se-ncrede de-a pururi sufletu-mi, mereu Căci de la El întotdeauna veni-va ajutorul meu. El mi-este Stânca, şi-Ajutorul, şi Turnu-n care voi scăpa, De-aceea, niciodată-n viaţă şi nimeni nu m-a clătina. Dar până când asupra unui om necăjit vă năpustiţi Şi cât veţi mai căuta cu toţii să-l doborâţi şi nimiciţi Ca pe-un zid gata să se surpe sau ca pe-un gard de dărâmat? Ei pun la cale să-l doboare de sus pe cel nevinovat. Le place-n veac numai minciuna a spune-o şi-a o asculta, Cu gura binecuvântează, dar blestemă cu inima Tu, suflete, te-ncrede-n Domnul, nădejdea vine de la El! Da, El mi-e Stânca şi-Ajutorul şi nu mă voi clinti defel. Pe Dumnezeu se-ntemeiază şi slava, şi-ajutorul meu; Puterea mea şi adăpostul îmi este numai Dumnezeu. Încredeţi-vă-n El, popoare, în orice-mprejurări v-aflaţi! El este Adăpostul nostru, Lui inimile vă vărsaţi! Da, oamenii sunt o nimica, minciună-s toţi copiii lor; Puşi în cântar toţi laolaltă ar fi ca aburul uşor. În asuprire nu vă-ncredeţi, nici cu răpiri nu v-amăgiţi! Când cresc averile, de ele voi inima nu v-o lipiţi! O dată Dumnezeu vorbit-a, de două ori am auzit, Că-n veci puterea este numai a Dumnezeului Slăvit. A Ta-i şi bunătatea, Doamne, că veşnic Bun Tu Singur eşti, Tu fiecărui om odată dup-a lui fapte-i răsplăteşti.