De ce te plângi când toţi lovesc în tine?
De ce te plângi când toţi lovesc în tine?
Rămâi mereu o stâncă de granit,
# Un pom sădit chiar lângă drum, ştii bine,
Când are rod de toţi este lovit. #
De ce te plângi când ai căzut pe cale?
Eroii cad şi se ridică iar
# Căderea este-o parte-a vieţii tale
De te ridici atunci devii un far. #
De ce te plângi când eşti în suferinţă?
Tu eşti chemat să fii biruitor
# Un murmur doar, în drum spre biruinţă
Te face laş şi e înjositor. #
De ce te plângi când marea se frământă
Iar barca ta purtată e de val?
# Căci noi plutim spre patria cea sfântă,
Vâslim mereu pe marea de cristal. #
De ce te plângi când nu mai e lumină
Şi pentru-o clipă-n viaţă eşti învins?
# Eşti obosit şi calea ţi-e străină
Priveşte acolo-n port e-un far aprins. #
De ce te plângi când bolta e pustie
Şi norii grei umbresc cărarea ta?
# Căci sus, acolo-n patria divină,
E numai zi, curaj, nu dispera. #
De ce te plângi când fraţii tăi de cruce
Te-au părăsit cu tot ce-i omenesc?
# Căci pentru tine-un glas duios şi dulce
Îţi spune azi: Eu nu te părăsesc. #
De ce te plângi când toţi te dau uitării?
Tu eşti chemat lumină să răsfrângi
# Dar nu uita de nu răspunzi chemării,
Tu eşti pierdut şi-atuncea poţi să plângi. #