Din Beer-Şeba Iacov când pornise

Din Beer-Şeba Iacov când pornise În călătoria sa înspre Haran După cum Isaac îi poruncise Să rămână la Padan-Aram. Dup-o zi de grea călătorie Seara se lăsase şi el s-a oprit Căci lumina Soarelui cea vie Coborâse către asfinţit. Iacov îşi luase-n grabă piatra Şi o puse astfel sub capul lui. O, Doamne, ce noapte minunată- Să dormi în mijlocul pustiului! Dar în somnu-i adânc el, de-odată E cuprins în vraja unui vis stingher El vede o scară rezemată De pământ ce ajungea la cer. Iar pe-această scară fără încetare Se plimbau când în sus şi când în jos. Îngerii Dumnezeului cel mare Iată, dragii mei, ce vis frumos! Iar Domnul sta privind deasupra scării, Şi lui Iacov astfel îi cuvânta: "Pământul pe care dormi, Eu, ţie, Şi seminţei tale-L voi da!" Te vei întinde la-apus şi răsărit La miază-noapte şi la miază-zi, Şi toate popoarele pământului Binecuvântate-n tine-or fi. Eu sunt cu tine şi te voi păzi, Te voi aduce de unde vei merge iar, Vei locui cu-ai tări în pace Şi-ţi vei lărgi al tău hotar. Plin de frică, Iacov atunci zise: "Acest loc- cât e de minunat! Căci aici este casa lui Dumnezeu, Şi poarta cerului înstelat!" Şi sculându-se dis-de-dimineaţă A luat piatra şi a-nfipt-o în pământ Punând-o ca stâlp de-aducere aminte Pentru Cel ce este veşnic sfânt. Iacov a făcut o juruinţă, Căci dacă Domnul în viaţă-l va ocroti Şi-i va da tot ce are nevoie Domnul, Dumnezeul lui va fi. El I-a dat atunci a zecea parte Din tot ce Domnu-n viaţă i-a dat De aceea Iacov pân' la moarte Să-L slăvească nu a încetat.