Din câte există în astă lume

Din câte există în astă lume Poţi să alegi şi să culegi mereu Dar la urmă sunt desertă-ciune Vezi că ţi-ai pierdut sufletul tău Am fost mic copil în frăgezie Şi de multe ori stam şi priveam Sus de tot în zările albastre Şi cu mintea nu înţelegeam Şi am găsit într-una dintre zile O carte care nu o cunosteam Şi citind în ea din întimplare Am găsit ceea ce eu căutam Inţelesu-acestei carţi prea sfinte Este ca-n viaţa pe pământ Fiecare să-şi păstreze haina Nepătată pâna la mor-mânt Deci amice stai şi te gândeste Serios, la viaţa ce-o trăieşti Dacă nu fugi de deşertăciune Vei fi chinuit în veci de veci