Din toată inima Te-ador, Isuse

Din toată inima Te-ador, Isuse, De când cunosc ce mult Tu mă iubeşti; Deşi ştiai că nu sunt demn de Tine, Te-ai răstignit ca să mă mântuieşti. Ah, scum­pul meu Mântuitor, Vreau să-Ţi fiu recunoscător, Păstrându-Ţi neştirbită Iubirea cuvenită! În adorare-mi plec genunchiul, Doamne, ‘Naintea Ta, Fiu al lui Dumnezeu, Tronează Tu în inimă de-acuma Şi fă-mă iarăşi după chipul Tău. Ca şi pământul neplouat Te-aştept şi eu prea însetat, Să răcoreşti în mine şi suflet şi simţire! Spre patria de sus condu-mă Doamne, Spre-a bucuriei plinătăţi mă du, Ca să ajung să Te privesc în faţă Căci Tu mi-eşti rai şi tot ceaştept da, Tu! Dă-mi har şi zel nemărginit, Păstrează-mă pân’ la sfârşit, Primind neprihănirea şi admirând mărirea.