Doamne, Dumnezeul mântuirii mele

Doamne, Dumnezeul mântuirii mele Zi şi noapte strig eu înaintea Ta, Să-mi ajungă ruga pân la Tine-n faţă; Ia-mi aminte, Doamne, rugăciunea mea! Căci sătul mi-e, Doamne, sufletul de rele, Mi-e aproape viaţa de-ale morţii porţi, Stau în rând cu-aceia ce se duc spre groapă Sunt fără putere, stau printre cei morţi, Ca acei ucişi şi-ntinşi printre morminte Şi de care, Doamne, nu Ţi-ai amintit Şi cari despărţiţi sunt de-a Ta Mână Sfântă, M-aruncaşi în locul cel mai chinuit M-aruncaşi în groapa cea mai ne-ndurată, Unde-i mai adânc şi mai întunecat, Aspra Ta mânie zilnic mă apasă Şi-aduci peste mine valuri ne-ncetat Ai îndepărtat de mine, Doamne, toţi prietenii mei Şi-ai făcut să fiu o scârbă şi-o ruşine pentru ei; M-ai închis în întuneric, de nu pot să mai răzbesc, De atâta suferinţă, Doamne, ochii-mi se topesc. Zilnic strig spre Tine, Doamne, din adânc afund Te chem, Mâinile mi-ntind spre Tine; vezi suspinul meu când gem! Oare pentru morţi faci, Doamne, Tu minuni pe-acest pământ Sau se scoală oare morţii să Te laude prin cânt? Se vorbeşte oare de-a Ta bunătate, În mormânt şi-n locul cel de nepătruns Şi credincioşia Ta, Preaîndurate, Cunoscută-i oare în adâncu-ascuns? Cunoscute-s oare lucrurile Tale Minunate-n locul cel întunecat? În Ţara Uitării oare-a Ta dreptate Cine-o va cunoaşte, când e tot uitat? Doamne, eu la Tine cer ajutorare, Dimineaţa ruga-mi către Tine-ndrept; De ce-mi lepezi, Doamne, sufletu-n strâmtoare Şi-Ţi ascunzi Tu Faţa când Te caut şi-aştept? Eu, din tinereţe, plâng şi trag pe moarte, În a Tale spaime nu ştiu ce să fac, Marea Ta mânie trece peste mine, Nimicit de spaime fără vlagă zac. Spaimele mă-nconjur zilnic ca nişte-ape, Dintr-o dată-n totul sunt înfăşurat, Depărtaşi de mine prieteni şi tovarăşi, Chiar cei mai de-aproape mi s-au depărtat