Doamne, Te iubesc din suflet, Doamne Sfânt, Tăria mea
Doamne, Te iubesc din suflet, Doamne Sfânt, Tăria mea
Tu-mi eşti Stânca, Cetăţuia şi Scăparea-n vremea grea,
Tu-mi eşti, Doamne, Stânca Tare, Stânca-n care mă ascund,
Scutul meu şi-ntăritura unde cei răi nu pătrund
Eu Slăvit să fie Domnul! strig când sunt primejduit
Şi de-ai mei vrăjmaşi puternici într-o clipă-s izbăvit;
Mă-ncinsese-a morţii lanţuri şi pieirea mă-ngrozea,
A mormântului şi-a morţii legătură mă ţinea.
Dar în marea-mi strâmtorare L-am chemat pe El degrab,
El mi-a ascultat din ceruri glasul strigătului slab;
Şi-atunci, zguduind pământul, cu mânie l-a mişcat,
Foc a-mprăştiat din Gura-I, jar aprins a revărsat.
S-a plecat nainte-I Cerul şi s-a coborât pe nor,
Pe aripi de vânt plutit-a şi pe Heruvim în zbor;
Haină-avea din întuneric, cort din ape şi din nori,
Din răsfrângerea luminii nori de foc ieşeau şi sori.
Domnul a tunat din ceruri glas cu grindini şi de foc,
Risipind săgeţi de trăsnet, pe vrăjmaşi i-a-nvins pe loc;
Atunci s-au văzut Adâncul şi-ale lumii temelii,
La mustrarea Ta, o Doamne, la a Tale vijelii
El de Sus întins-a Mâna-I şi de jos m-a ridicat,
Dintre valuri mari de ape El m-a scos şi m-a scăpat;
De potrivnicul mai tare, de vrăjmaş m-a izbăvit,
Năvălise peste mine, însă El m-a ocrotit.
De aceea, printre neamuri, Doamne-n veci Te-oi lăuda,
Slava Numelui Tău Mare totdeauna voi cânta!
El dă izbăviri la Unsul şi-mpăratul Său pe plac,
Lui David şi seminţiei alor lui, de-acum şi-n veac