Doamne, bucuros e omul căruia Tu-i dai nălţare

Doamne, bucuros e omul căruia Tu-i dai nălţare Când puternică scutire şi-ajutorul Tău i-l dai; Câtă veselie-i face sfânta Ta ajutorare, Căci îi împlineşti dorinţa şi-asculţi cererea din grai. L-ai întâmpinat cu daruri de slăvită fericire Şi i-ai pus pe cap cunună de-aur scump şi strălucit. Îţi cerea viaţă lungă şi i-ai dat-o moştenire; Viaţa pentru totdeauna şi pe veci i-ai dăruit. Mare-i slava lui în urma sprijinului dat de Tine, Tu pui peste el a Tale străluciri şi Slava Ta, Îl faci pricina atâtor binecuvântări de bine Şi naintea Feţei Tale veşnic îl vei bucura. El în Domnul se încrede, că-n veci tare El îl ţine, Cu-a Ta Dreaptă pe toţi răii şi vrăjmaşii Tăi i-alungi, Când ai să Te-arăţi, în flăcări ei vor fi-aruncaţi de Tine, În mânia Ta-i vei pierde pentru veacurile lungi. Vei stârpi a lor sămânţă între neamurile toate, Uneltirea ce-au urzit-o nu va izbuti nicicând, Vei ţinti în ei cu arcul şi cu trăsnete-i vei bate Doamne, nalţă-Te puternic şi Te vom slăvi cântând!