Dor adânc de veşnicie
Dor adânc de veşnicie
Sub aripa Lui m-a prins,
Dor nestins de apa vie
Şi de cerul necuprins.
Adieri din pomul vieţii
Dor de stele mi-au adus,
Dor de pacea dimineţii
Şi de glasul Tău, Isus.
Pe cărări pustii de stele
Pasul meu trudit m-a dus,
Rătăcesc şi azi prin ele
Şi mi-e dor de Tine-Isus.
Braţul Tău divin întinde
Umbrele în jur când cresc,
Farul crucii mi-l aprinde
Drum în noapte să găsesc.
Lângă poarta de lumină
Te aştept Isuse-acum,
Inima de dor mi-e plină,
Pasul obosit de drum.
Iartă-mi rătăcirea toată
Prin pustiul de păcat
Şi primeşte-mă iar, Tată,
În Edenul minunat.