Dumnezeul Meu, o Doamne, pentru ce M-ai părăsit

Dumnezeul Meu, o Doamne, pentru ce M-ai părăsit Pentru ce M-ai părăsit Şi de ce Te depărtezi Tu făr’ ca plânsul să-mi asculţi? Ziua-ntreagă strig spre Tine – şi Tu nu M-ai auzit; Strig şi noaptea – şi n-am pace, de vrăjmaşii mei cei mulţi, De vrăjmaşii mei cei mulţi. Totuşi Tu eşti Cel Sfânt, Doamne, Tu în slavă locuieşti, Tu în slavă locuieşti, Naintaşii noştri-n Tine se-ncredeau şi-i izbăveai; Când strigau spre Tine-ndată îi scăpai – căci Mare eşti – Şi-oricând se-ncredeau în Tine, de ruşine nu-i lăsai, De ruşine nu-i lăsai. Dar Eu nu sunt om, ci vierme de ocară şi dispreţ, De ocară şi dispreţ; Toţi cei ce Mă văd, de Mine îşi bat joc clătind din cap, Şi-Mi zic: „Se-ncredea în Domnul, iar acum de are preţ Să arate mântuindu-L de la cei ce groapa-I sap’… De la cei ce groapa-I sap’…“ Tu M-ai scos din sânul Mamei şi M-ai pus la adăpost, Şi M-ai pus la adăpost; Sunt, de mic, sub sfânta-Ţi pază, de-atunci Tu-Mi eşti Dumnezeu, Nu Te depărta, Tu, Care adăpost mereu Mi-ai fost, Când se-apropie necazul şi nu-i nime-n jurul Meu… Şi nu-i nime-n jurul Meu! Mă usuc ca lutul vara, limba-n gura-Mi s-a lipit, S-a uscat şi s-a lipit; Ca de câini turbaţi sunt, iată, de cei răi înconjurat, Ale Mele mădulare le-au străpuns şi pironit, Sunt privelişte de-ocară… oasele Mi-au numărat… Oasele Mi-au numărat. Mi-mpart hainele-ntre dânşii, pe cămaşa-Mi trag sorţi ei, Pe cămaşa-Mi trag sorţi ei; Nu Te depărta de Mine, Doamne, sprijin să-Mi rămâi, Izbăveşte-Mă din săbii, scapă-Mă de câinii răi, Scapă-Mă de lei şi tauri, Ziditorul Meu dintâi, Ziditorul Meu dintâi! Şi vesti-voi al Tău nume la toţi fraţii Mei, zicând, La toţi fraţii Mei, zicând: „Lăudaţi ai Lui pe Domnul şi-L slăviţi pe veşnicii, Temeţi-vă-n veci de Domnul tot Israelul, oricând, Căci El nu dispreţuieşte, ci-i ascultă pe-ai Săi fii… Îi ascultă pe-ai Săi fii!