E timpul să Îți proslăvești

E timpul să Îți proslăvești
Puterea Ta cea vie
Să vadă toți că Tu domnești
Ca și pe vremea lui Ilie
/:Să proslăvești pe Fiul Tău
Și-a Ta putere mare
Să vadă căci ești Dumnezeu
Întreaga adunare.:\
E iar cuptor în Israel
Și arde greu văpaia
Privind spre cer de pe Carmel
Poporul Tău așteaptă ploaia!
:/Un nor oricât de mititel
S-aprindă-n piept fiorul
În chip curat de porumbel
Să ude iar ogorul.:/
Să ardă iarăși limbi de foc
Ca și la cincizecime
Cum a vestit a Tău proroc
O Doamne încă din vechime
/:O inimă, un duh și-un gând
Copii Tăi să fie
O flacără mereu arzând
Ca rugul în pustie.:/
Te așteptam surori și frați
S-aduci ploaia târzie
Suntem flamânzi și însetați
Cum mai de mult era Ilie
/:Dar nu vrem Doamne ca pe el
Tot corbi să ne hrănească
Ci vrem preasfântul porumbel
Și mâna Ta cerească!
Nu vrem proroci aduci de vânt
Minciuni să ne vorbească
Ci undelemnul Duhului Sfânt
La noi să se înmulțească.: