Era o dată o tainică grădină

Era o dată o tainică grădină În care Domnul se ruga plângând Şi faţa Lui cea plină de lumină Era-ntristată până la mormânt. De multe ori pe faţa Lui căzuse Şi se ruga cu mult amar nespus: Să treacă Tată să nu beau paharul, Paharul suferinţei lui Isus. O Gheţimani, grădină neuitată În tine plânge Domnul cu amar. Şi-apoi se-mbracă-n haina umilinţei Şi-şi pregăteşte drumul spre Calvar. O Gheţimani, grădină neuitată Tu ai văzut durerea lui Isus, Pe luda când l-a sărutat odată Pe Domnul strălucirilor de sus. O Gheţimani, aş vrea să fiu în tine Să văd şi locul unde Domnu-a plâns. Să plâng şi eu cu lacrimi şi suspine, Să plâng că pentru mine EI a plâns.