Era o primăvară

Era o primăvară Ca soarele cu alei Când cei mai mici pe-afară Zburau ca nişte miei. Şi jocul se întinde Pe uliţă din dos În malul cel fierbinte Ei se jucau frumos. Hei, fetelor! strigau În joacă tinerei Veniţi şi voi afară Să ne jucăm de-a miei. Sau poate de-a pilaţii Sau prinşii de război Sau cum se roagă fraţii La templu pentru noi. Şi jocul se întinde Pe uliţi tot mai tare În praful cel fierbinte Mulţimea-i tot mai mare. Doar 'colo lângă poartă Un tinerel simpatic Părea lovit de soartă E trist şi singuratic. El stă pe scăunelul Ce i l-au pus părinţii E aşa de blând ca mielul E aşa ales ca sfinţii. Dar pentru ce privirea Şi-o ţine El în jos De ce l-a prins uimirea De lutul negricios. Căci uite ce sclipire Pe boltă, pe alei Şi câtă strălucire Şi zbor de porumbei. Privirea lui e neagră Mai neagră ca un corb Acesta e copilul Ce se născuse orb. Ar vrea şi el s-alerge Căci joaca o iubeşte Dar cine-i poate şterge Amurgul ce-l orbeşte? Părinţi-l duc de mână Căci ce-ar putea să-i facă Priviţi-l în ţărână Cum singur el se joacă. Dar când mai dă să-ncete Din jocul lui ciudat Strigă şi el mi-e sete Sau poftă de mâncat. Ţi-aud mămico glasul De ce te-ai depărtat? El îşi înalţă glasul Şi-o strigă neîncetat. Dar parcă vitejia În casă le-a închis Destinul, bucuria Şi tot ce avea de zis. Toţi fug de lângă mine Şi ce-aş putea eu face? Când lor le e ruşine Cu orbul să se joace. Copiii de altă dată Au devenit pescari Ei lucrează pentru plată Căci toţi crescură mari. Hei prietene străine Hai vino, vino tu Ca să te joci cu mine! Şi toţi strigară nu. Nu fiindcă trista soartă Aşa precum se pare Îl ţine lângă poartă Mereu în aşteptare. Mămica îi aduce Un vas umplut cu linte Hai vino şi mănâncă Copilul meu cuminte. Şi-n timp ce el serveşte Cu mare poftă lintea Mămica-i povesteşte Şi-i luminează mintea. Dar mamă o-ntrebare Aş vrea să mai vorbeşti De stele şi de soare De tot ce tu priveşti. Copile uite cerul Albastru minunat Iar lângă noi palmierul E verde colorat. Acolo e grădina Cu flori, înmiresmată Ce scumpă e lumina Ce binecuvântată. Ah, uite şi-o furnică Şi soarele-i integru Nu văd nimic mămică Căci cerul meu e negru. Eu nu ştiu cum arată Mulţimile de stele Nici cerul fără pata Nici luna printre ele. Nici munţii ce se leagă În lanţuri, nici furnica Să şti mămică dragă Căci eu nu văd nimica. Dar mamă, mai repetă Ce ieri mi-ai povestit De cartea cea secretă Ce-n templu s-a citit. Când va veni Mesia Al nostru Salvator El ne va da tărie, Vedere orbilor. Şi celor slabi tărie Şi celor muţi cuvânt Şi morţii îi învie Şi-i scapă din mormânt. Iar cei care-l aşteaptă Să fie izbăviţi El este calea dreaptă La toţi cei mântuiţi. Ce-mi spui, o foarte bine Când Domnul va veni Se-nură şi de mine Şi orb nu voi mai fi.