Eram copil când m-ai chemat şi dulce mi-ai vorbit

Eram copil când m-ai chemat şi dulce mi-ai vorbit, În suflet dorul mi-ai lăsat, Isus al meu iubit. # De atunci te-aştept Isuse drag cu lacrimi şi cu plâns, Te-aşteaptă sufletul în prag şi dorul mai aprins. # Căci vei veni, atunci ai spus, căci nu mai este mult. Noi te aşteptăm privind în sus către lăcaşul sfânt. # Ne arde inima în piept de atâta drag şi dor, Ne pare drumul aşa de lung, cu flăcări de cuptor. # Câte necazuri au trecut şi valuri mari şuvoi, Dureri şi boli ne-au încercat, dar Tu ai fost cu noi. # Ce fericiţi suntem Isus, că-n toate ne-ai vegheat, Cu cât a fost drumul mai greu, cu atât ne-ai ajutat. # Apasă greu povoara grea, vrăjmaşi mă înconjoară, Dar Doamne, Tu nu ne-ai lăsat nicicând în mâna lor. # Cu cât paharul îi mai amar, cu atât mai dulce-ţi cânt Ţi-aducem jertfa pe altar, Isuse scump şi sfânt. # Câte necazuri vor veni, de Tine nu mă las. Eu nu dau lumii timpul meu, nu merg pe ea un pas. # Ci doar Isuse, Ţie-ţi dau iubirea cu-al ei glas. Îţi dau dulce cântarea mea şi-al umbletelor paşi. # Nu vreau să merg pe urma lor, căci mă batjocoresc. Îţi dau iubirea până mor şi cântul cât trăiesc. # Ce fericiţi suntem Isus, că-n toate ne-ai vegheat, Cu cât a fost drumul mai greu, cu atât ne-ai ajutat. #