Eram copil, trecea zăpada

Eram copil, trecea zăpada Şi cu tristeţe o petreceam. Mi se părea că iarna trece Mi se părea, dar eu treceam. Eram copil, treceau cocorii Priveam la ei până îi pierdeam. Mi se părea că vara trece Mi se părea, dar eu treceam. Stam gânditor pe malul apei Cu unda ei la pas mergeam. Mi se părea că apa trece Mi se părea, dar eu treceam. Priveam ades cum zboară norii Şi frunzele zburând priveam. Mi se păreau că ele zboară Mi se părea, dar eu zburam. Stam ascultând cum bate ceasul, De graba lui, umblând grăbeam, Mi se părea că timpul trece Mi se părea, dar eu treceam. Mi se părea cândva că alţii Crezând se înşală şi îi plângeam. Mi se părea că-s ei pierduţii Mi se părea, dar eu eram. Azi recunosc cu amar, Isuse Întreg trecutul meu pustiu. Cât am trăit în neveghere Cât am pierdut e prea târziu. Iar azi mă întorc la Tine, Isuse Şi plâng pe pieptul Tău plecat. Cât am trăit în fărădelege Pe drumul rău, plin de păcat. Şi Îţi cer acum Ţie iertare Şi ştiu, Doamne, că îmi poţi da. Iar când pe nori Tu vei apare În Cerul Tău mă vei lua.