Eu sunt înscris în Cartea vieţii
Eu sunt înscris în Cartea vieţii
Şi Tată am pe Dumnezeu,
Doar mulţumită bunătăţii
Şi dragostei în Fiul Său.
Mă odihnesc pe braţu-I tare,
Sub ochiul blând al lui Hristos
Şi preamăresc a Sa-ndurare
Prin ce-a ajuns un păcătos.
Când Dumnezeu e pentru mine,
Cine-ar putea fi contra mea?
Sunt păcătos, o ştiu prea bine,
Dar cred în îndurarea Sa!
Cu cât îmi văd eu slăbiciunea,
Cu-atât mai mult îmi dă puteri,
Mi-ascultă-ndată rugăciunea,
Mi-alină orişice dureri.
Nimic nu poate fi în stare
Să mă despartă de Hristos:
Necazuri, griji sau strâmtorare
Sau gândul lumii, păcătos!
Iubirea Lui îmi dă putere
La bine să mă las condus,
Să-mi fac lucrarea cu plăcere,
Tot mână-n mână cu Isus.