Fecioara înţeleaptă cu candela aprinsă

Fecioara înţeleaptă cu candela aprinsă Ce trează aştepţi într-una pe Mirele iubit. # Coboară înserarea pe faţa zilei stinsă Şi Mirele, fecioară nici azi nu a venit. # Pe albastru cer se-nşiră, puzderie de stele Strălucitori luceferi, răsar în lung şi-n lat. # Dar nici în seara asta, o, nu e pentru ele Luceafărul, fecioară, ce-atât l-ai aşteptat. # Se-ntinde ca o mreajă a somnului ispită Lumina să ţi-o stingă, vegherea să ţi-o ia. # Tu suflet alb şi palid, rămâi nebiruită Căci sfânta-ţi priveghere, curând se va sfârşi. # Cu candela credinţei aprinsă, o, fecioară În râu de lacrimi ochii, tu spală-ţi de somn. # Şi-n haina curăţirii, asteaptă-n prag afară Dorita arătare a scumpului tău Domn. # Nu-i nici o luminită, în sat la nici o casă Căci nicăieri nu-i parcă un singur suflet treaz. # Tu singură, fecioară, a cerului mireasă Veghezi prin multe chinuri, şi lacrimi şi necaz. # Veghează, mai veghează, mai sufere o clipă În candela sleită mai toarnă untdelemn. # Vor trece toate acestea, vor trece aşa în pripă Cum n-ar fi fost vreodată când El va face semn. # Dorm toţi o nu-i nimica, tu rabdă şi veghează Plângi mult e grea vegherea, ştiu suflet scump cât plângi. # Dar iată răsăritul încet se luminează Şi obrazul plin de lacrimi, în slavă ţi-l răsfrângi. # Apare faţa dulce a Mirelui ce vine Şi harul într-o clipă pe veci ţi-o mângâia. # Cu ce cununi măreţe de sori şi slavă pline Ţi-mbracă atunci El faţa ce-a plâns şi-a privegheat. #