Frumoasă-i roua pe ogor
Frumoasă-i roua pe ogor,
Când zorii s-au întins,
Când macii prind în cupa lor
Văpăi de cer aprins,
# Şi dacă lucruri care pier
Ne farmecă nespus,
Dar cum va fi acolo-n cer,
În faţa lui Isus? #
Frumos e crinul înflorit,
Privind în jur stingher,
Ca un străin abia venit
Cu strai de nea din cer.
# Şi dacă lucruri care pier
Ne farmecă nespus,
Dar cum va fi acolo-n cer,
În faţa lui Isus? #
Frumos e nufărul pe lac,
Sub cerul înnoptat,
Când mii de stele semn îi fac
Şi-adoarme legănat.
# Şi dacă lucruri care pier
Ne farmecă nespus,
Dar cum va fi acolo-n cer,
În faţa lui Isus? #
Frumos e codrul de stejar,
Când păsări trec în zbor,
Când cerbii vin cu pasul rar
La apa de izvor.
# Şi dacă lucruri care pier
Ne farmecă nespus,
Dar cum va fi acolo-n cer,
În faţa lui Isus? #