Iată s-a înnoptat şi unde este el

Iată s-a înnoptat şi unde este el Unde prin pădure rătăceşte Abel Plânge Eva; întreabă îngrijorată greu Cain, nu l-ai văzut pe fratele tău? Cain nu îi raspunde dar ţinea ascuns Se gândeşte-n sine; nu ştiu ce să cred E cuprins de fică pentru ce-a făcut Căci asemeni lucruri nu s-au petrecut. Dragostea de mamă o frământă greu Il voi găsi oare pe copilul meu Cain nu îi răspune, nici Abel nu este Mama ta va plânge aşteptându-te. Inima mă doare cu adânc suspin Unde aş putea merge ca să-l pot găsi Pe faţa ei lacrimi îi curgea mereu Ah de ce nu vine, deşi e târziu. Aruncă privirea, întuneric împrejur Îngerul că poate şti, el sigur Am să-l rog pe dânsul cerând mila lui Că ştie de toate solul cerului. Unde să-l găsesc, se intărea Poate el durerea îmi va alina În zadar îl caută că nu-l mai găseşte Cufundată-n grijuri bezna o priveşte. Nu mai poate sta-n loc, începe a fugi Chiar când cu piciorul pietre o lovi Nimic nu mai simte dar un singur dor Are să-şi găsească scumpul ei odor. Începe să strige întruna alergând Simte chiar acuma pieptul ei bătând Abel, Abel strigă tot mereu plângând De ce nu-mi răspunzi o copilul meu. Dar e ca în şoaptă îi răspunde lin Şi pădurea toată îi răspunde plin Acum el n-aude, unde el s-a dus Unde în timpul nopţii Abel s-a ascuns. Zorile revarsă raze pe câmpii A trecut şi noaptea şi tot nu mai vii Abel îi răsună glasul ei de mamă Abel tot n-aude când mama lui îl cheamă. Ajunge departe Eva alergând Obosită întruna şi tot lăcrimând Dar în fuga-i mare îl zăreşte jos Ah cum doarme dânsul liniştit frumos. Cade lângă dânsul obosită greu Ce faci tu aicea o copilul meu Toţi acum te caută dar ţie nu-ţi pasă Scoală acum degrabă şi vino acasă. O dacă ai şti cât te-am căutat Prin toată pădurea cât am alergat M-am lovit de pietre, de pietre m-am lovit Dar tu dormi aicea blând şi liniştit. Ochii ţi-s deschişi, gura ta mai mult Câte-ţi spun acuma, nu-mi răspunzi nimic Să-l mângâie Eva, începe apoi cu drag Ah ce-aş putea face, spuneţi-mi să fac. Punând mâna încet, faţa e palidă Şi-i vorbeşte încet cu vocea ei blândă Abel hai acasă, scoală nu mai sta Hai şi dormi acasă şi te vom aştepta. Când se uită bine simte ca un miel Şi un lac de sânge vede lângă el Soarele luceşte peste acestea toate Ar vrea ca să spună ceva dar nu poate. Chiar tăcerea lui spune că e răpus Simte acuma tot ce îngerul a spus Cât o ţine gura, începe a striga Aceasta este moartea noastră strigă ea. Gânduri negre încep iar a se ivi Jeleşte cu lacrimi unul dintre fi Faţa lumii-nalte în faţa soarelui Cea dintâi ce plânge este mama lui. Moartea nemiloasă fiul mi-a răpit Ah dar la aceasta eu nu m-am gândit Plâng de azi-nainte mamele la rând Plânge-vor durerea morţii pe pământ.