Lângă poarta veşniciei, îmi pun faptele-n cântar
Lângă poarta veşniciei, îmi pun faptele-n cântar
Dar oricât mi-au fost de bune, astăzi fără preţ îmi par.
Doamne cum să cred, prin fapte? C-aş intra-n cetatea Ta.
Numai harul, numai harul, singur e salvarea mea.
Iată din belşugul pâinii, ce mi-ai dat-o ne-ncetat,
Cată mi-am oprit-o mie, iar la alţii ce le-am dat.
Iată din iertarea multă, care-am tot primit-o eu,
Ce uşor mi-am dat-o mie, iar la alţii cât de greu.
Iata din blândeţea dulce, care-ntr-una am primit,
Cât de larg am fost cu mine, iar cu alţii ce zgârcit.
Şi din marea datorie, chiar am puţinul ce l-am dat,
Doamne cât e cu mândrie, şi cu laude-ntinat.
Langă poarta veşniciei, îmi pun faptele-n cântar