Lângă porţi de veşnicii
Lângă porţi de veşnicii,
Ceru-l simt aproape;
Plânsul sfintei bucurii,
Mi-l ascund sub pleoape.
# Sunt salvat, sunt salvat,
Doamne, ce iubire;
Preţul sângelui vărsat,
Mi-este mântuire. #
Dor de tot ce am crezut,
Rupe grea tăcere;
Ca o clipă a trecut
Noaptea de durere.
# Sunt salvat, sunt salvat,
Doamne, ce iubire;
Preţul sângelui vărsat,
Mi-este mântuire. #
Din adânc de rătăciri,
Veste prea frumoasă:
Ziua sfintei împliniri,
M-a adus acasă.
# Sunt salvat, sunt salvat,
Doamne, ce iubire;
Preţul sângelui vărsat,
Mi-este mântuire. #