Mai adă, Doamne, acele vremuri din trecut

Mai adă, Doamne, acele vremuri din trecut Acele vremi de pocăinţă, Când în al dragostei sfânt jar, Zideam altar după altar Iar Duhul Sfânt ne aduna, Când la sclipitul stelelor Ne întâlneam cu atâta dor O, dulce-i vremea stăruinţei. Mai adă, Doamne, şi azi oameni ca-n trecut Mai adă, harul de-altă dată, Mai adă, Doamne, aceia fraţi În umblet şi-n suflet curaţi, Cu conștiinţa nepătată, Ce zi şi noapte se rugau Şi chiar la moarte se duceau Pentru credinţa adevărată. Mai adă, Doamne, acelaşi dor de casa Ta, Mai adă aceeaşi sete sfântă. Când înaintea zorilor L-al casei Tale sfânt pridvor Ne întâlneam Isuse, dragă, Împinşi de-acelaşi sfânt fior Ne adunăm l-al Tău izvor Şi ne zideam casa pe stâncă. Mai adă, Doamne, şi azi semne şi minuni Ce le făceai Tu altă dată, Căci de vei zice un Cuvânt Bolnavii vor sări cântând, Şi-Ţi vor aduce osanale Şi-oricât ar fi boala de grea, La glasul Tău s-or vindeca, Mai vino iar, Isuse-n vale.