Mai sus de-albastre zări, lăsăm

Mai sus de-albastre zări, lăsăm Privirea să ne zboare, De unde, grabnic, aşteptăm Pe Domnul, să coboare În slava Lui, pe norul alb, Pe cei aleşi s-adune! Aşa Cuvântul spune! Trecut-au ani de suferinţi, Cu pribegiri amare Şi-n dorul lacrimii fierbinţi E-atâta aşteptare... De ce-ntârzii, Isuse bun? Ni-e inima pustie! O, vin şi ne mângâie! Ni-e dor de casa Ta de sus, De ţara minunată! Acolo, Doamne, Tu ne-ai spus Că ne vei duce-odată! Să vii, să vii, Te aşteptăm Cu braţele întinse Şi candele aprinse!