Apără-mă Tu, o Doamne, de vrăjmaşii mei cu bine

Apără-mă Tu, o Doamne, de vrăjmaşii mei cu bine Şi Te luptă Tu cu-aceia ce se războiesc cu mine! Ia-Ţi Tu pavăza şi scutul şi Te scoală de-mi ajută, Scoate-Ţi sabia-mpotriva celor ce mă persecută! Zi-mi Tu inimii: „Eu fi-voi răsplătirea ta-n viaţă“, Ruşinaţi şi-nfrânţi să fie cei ce-mi sunt vrăjmaşi pe faţă. Ca pe pleava ce-o ia vântul să-i alunge sfinţii îngeri, Drumul lor să fie-n beznă cu alunecuş şi plângeri! Căci ei laţul mi-l întinse, fără pricină, pe-o groapă, Fără ca să am vreo vină, să-mi ia viaţa, groapa-mi sapă. Să-i alunge, să-i ajungă prăpădul pe neaşteptate Şi să piară-n laţul care mi-l întind cu răutate! Atunci sufletu-mi în Domnul va cânta de fericire, Toate oasele-mi striga-vor: „Plin eşti, Doamne, de mărire. Cine poate, ca şi Tine, pe-un nevinovat să-l scape De cel tare ce-l apasă şi îl fură să-l îngroape?“