Mergi, fiul meu, în pace, dar pe cale

Mergi, fiul meu, în pace, dar pe cale, Dreptar să iei cuvântul ce ţi-l spun. # Să-ţi faci, din el, merindea vieţii tale Şi perna ta şi prietenul tău bun! # Nu-i rai atunci când ai de toate-n viaţă, Nici iad atunci când eşti nenorocit, # Nu-ntotdeauna lacrimi ai pe faţă, Nici totdeauna zâmbet fericit. # Adeseori, e rău că-ţi merge bine, Şi rareori, nu-i bine ca ţi-e rău; # Dar, nu cârti! Sunt mulţi mai trişti ca tine, Iar mai voiosi - puţini în jurul tău. # Fii prieten bun la cât mai multi se poate, Dar prieteni buni, cât mai puţini să-ţi faci # Lui Dumnezeu, tu spune-I-le toate Iar oamenilor - toate să le taci # Datori să-i faci pe toţi faţă de tine, Dar tu, dator să nu fii nimănui! # De taina lui, ascultă-l pe oricine, Dar taina ta la nimeni să n-o spui! # Nu-ţi dezlega viaţa de iubire, Nici inima să nu ţi-o mişti din loc; # Norocu-n lume-i fără fericire Iar fericirea-i fără de noroc... # Mergi, fiul meu, în pace, dar pe cale, De vei păzi, cu grijă, sfatul meu, # Oricâte-ar fi primejdiile tale, Te va scăpa din toate Dumnezeu. #