Mă lupt, să trăiesc, adevărul

Mă lupt, să trăiesc, adevărul Din cartea sfântă tot # mai mult # Şi tot mai limpede mi-e starea Cu cât mai mult în ea # pătrund # # Cuvântul sfânt îmi dă credinţa Şi-mi urcă sufletul în sus Cu orce pas spre cer mă duce Tot mai aproape de Isus # În drumul meu suspin adesea Şi-n gândul meu mă - întreb # mereu # O Doamne, când, va fi sfârşitul Când am să-l văd pe # Dumnezeu # # M-am săturat de tot ce lumea Aicea jos mi-a oferit Vreau mai degrabă sus la Tine În cerul sfânt să fiu sosit. # Nu mă lăsa, nicicând vreodată Să murmur înaintea Ta (nicicând) Şi mă sfinţeste pe-a Ta cale Să văd împărăţia Ta (Te rog) # Eu stiu că focul încercării Să mă doboare mult ar vrea Dar Tu,eşti Domnul îndurării Şi nu mă laşi când lupta-i grea. #