Ne-ai adus iubirea Doamne, pe acest pământ de jale

Ne-ai adus iubirea Doamne, pe acest pământ de jale Si ne urci pe stânca tare, pentru râvna casei tale printre rasele de oameni, liberi să-i faci cărare Să-nfrunţi lumea cu adevărul, numai Tu ai fost în stare. Printre nopţile de beznă, faţa Ta brăzda lumină Iar vrăşmaşul-n timpul nopţii, semăna în grâu neghina Te-o întristat amar neghina, când ai observato-n grâu Dar s-o smulgi în ceasul acela, era Doamne prea târziu. Ai lăsat să crească-ntruna, pân la secerişul mare Şi atunci Tu ai s-o spulberi, ca să nu intre-n hambare Şi privind la mii de gloate, Tu-i iubeai la fel pe toţi Dar pe cei mascaţi din turmă, nu puteai ca să-i suporţi. Iar în Templu ucenici, te văzură plin de râvnă Tu lovea-i amar cu biciul, peste snopii de neghină La pământ cădeau zarafii cad şi mesele şi bani Şi de groaza Ta Isuse, fugeau slugile satanii. Fugeau leneşii pe uşă, porţile erau deschise Se auzea la ei în templu, numai pocnete de bice Căci puterea ta divină pe cei răi i-o alungat Ai fost blând întotdeauna, dar atunci te-ai răzbunat. Câte nopţi în rugăciune, ei puneau comori la cale Te-ai aprins de gelozie, pentru râvna casei Tale De aceia zi Isuse, iar le-oi devenit duşman Şi îşi bat întotdeauna pieptul căci sunt fiii lui Avraam.