Ascultă-mi glasul, Doamne, ascultă-mi-l când gem

Ascultă-mi glasul, Doamne, ascultă-mi-l când gem Mă scapă de vrăjmaşul de care eu mă tem! Păzeşte-mă de curse, de oamenii stricaţi, De ceata zgomotoasă a celor blestemaţi! Ca sabia li-e limba şi-ntruna şi-o ascut, Zvârlind cu vorbe-amare în cel ce n-are scut. Ei trag pe-ascuns în omul ce nu e vinovat, Lovindu-l fără teamă când nu s-a aşteptat. Se-mbărbătează-n rele, ţin sfat cum vor lucra, Când pun la cale cursa, zic: „Cine ne-a vedea?“ Urzesc nelegiuirea şi zic: „Am izbutit!…“ Lăuntrul lor din suflet ca iadu-i de cumplit. Dar Dumnezeu aruncă săgeţi asupra lor, Deodată-i vezi cum grabnic ei cad loviţi şi mor. Căderea li se trage din limba lor cea rea, Toţi câţi îi văd se miră, din cap vor clătina Şi-nfricoşaţi zic: „Iată lucrarea Domnului!“ Toţi recunosc c-aceasta e numai plata Lui. Dar cei fără prihană în Domnul sunt scutiţi, Se laudă cu toţii că-n El sunt fericiţi.