Nu pot să prind cu mintea mea
Nu pot să prind cu mintea mea
Întreagă-nţelepciunea Sa,
Mi-ajunge-atât, să pot cânta:
Isus îmi e salvare!
Citesc Cuvântul Lui şi spun:
O, Doamne, cât ai fost de bun!
Nădejdea mea în El mi-o pun,
Isus îmi e salvare!
Al slavei tron a părăsit
Să moară-n lume, răstignit...
O, taina Celui ce-a iubit;
Isus îmi e salvare!
Pe-acest pământ sunt călător
Şi drumu-i lung, obositor,
Dar am găsit acest izvor:
Isus îmi e salvare!
El vrea ca în coroana Sa
Să-I fiu strălucitoare stea;
Eu cânt, chiar dacă-i lupta grea:
Isus îmi e salvare!