O, Doamne, noaptea a venit
O, Doamne, noaptea a venit,
Ascultă ruga mea:
În sufletu-mi neodihnit
Coboară pacea Ta,
Coboară pacea ta!...
Rămâi cu mine pe-nserat
Căci nu mai pot vedea
Când totu-n jur e-ntunecat,
Tu eşti lumina mea,
Tu eşti lumina mea!
Prin întuneric de păcat
Tu poţi să faci minuni,
Să fiu mereu înconjurat
De îngerii cei buni,
De îngerii cei buni!
Cu psalmi închide ochii mei,
Fereşte-mă de rău,
La Tine-aproape să mă iei,
S-adorm pe braţul Tău,
S-adorm pe braţul Tău!
Iar când va trece noaptea grea,
Şi-n zori mă voi trezi,
Să văd Împărăţia Ta
Pe plai de veşnicii,
Pe plai de veşnicii!