O Doamne-n Tine eu mă-ncred, să nu fiu de ruşine
O Doamne-n Tine eu mă-ncred, să nu fiu de ruşine
Mă scapă Tu-n dreptatea Ta şi nu uita de mine!
Ascultă-mă şi-mi fii mereu o Stâncă-ocrotitoare,
Căci Tu eşti Cetăţuia mea şi Stânca mea cea tare!
Tu mă povăţuieşti mereu pentru-al Tău Mare Nume
Şi-n veci mă vei călăuzi pe drumul Tău prin lume.
O, scoate-mă din laţu-ntins de-ai mei vrăjmaşi în cale,
Tu eşti Ocrotitorul meu cu aripile Tale!
În Mâna Ta mi-ncredinţez eu duhul pe dreptate,
Tu mă vei izbăvi pe veci o, Doamne-Adevărate.
Urăsc pe cei ce se-alipesc de idolii din lume,
Ci-n Dumnezeu mă-ncred mereu şi-n Marele Său Nume.
O, fă-mă să mă-nveselesc de marea Ta-ndurare,
Că vezi neliniştea ce-o am şi-mi ştii vina cea mare!
La cei vrăjmaşi nu mă vei da, ci da-mi-vei largă cale,
Ai milă, Doamne, când Te chem, căci sunt în greu şi-n jale!
Mi-s sufletul şi trupul meu topite de-ntristare,
Mi se sfârşeşte viaţa-n plâns şi anii-n suspinare,
Puterile mi s-au sleit din cauza vinei mele,
A mele oase putrezesc de chinurile grele.
Eu în nechibzuinţă-am zis: Sunt izgonit de Tine
Dar Tu-auzit-ai ruga mea strigată cu suspine.
Iubiţi-L dar pe Domnul toţi cei câţi El vă iubeşte,
Căci El pe cei buni va iubi, pe mândri pedepseşte!