O corabie pluteşte lin pe lacul argintiu
O corabie pluteşte lin pe lacul argintiu,
Nici un nor nu se zăreşte, sus pe cerul azuriu,
Însă iată că deodată cerul prinde-a se-negri,
[: Iar furtuna-nfuriată şi începe a mugii. :]
2. În corabia cea mică valuri mari acum izesc,
Călătorii prinşi de frică tot mai mult se îngrozesc,
Printre cei ce-ncolo-ncoace se frământă ne-ncetat,
[: Doarme unul plin de pace, de puterea-i au uitat, :]
3. Spre acela ei se-ndreaptă, cum nu-Ţi pasă că pierim?
Iar Isus se şi deşteaptă, "Fără zgomot!" l-auzim
Şi furtuna se opreşte, ce tăcere s-a făcut,
[: Cu blândeţe-i dojeneşte că-n El nu s-au încrezut. :]
4. Cât de-adesea plini de spaimâ, cât de mult ne zbuciumăm,
Căci puterea-i fără seamăn lesne, lesne o uităm,
De El, Domnul şi Păstorul, necurmat să ne-amintim,
[: El ne este ajutorul, nu ne lasă să pierim. :]