Odată vom fi într-o unire, nu îi prea mult
Odată vom fi într-o unire, nu îi prea mult;
Unde îi numai bucurie, nu îi prea mult;
Unde nu îi strâmtorare, după luptă vom merge,
În mărire vom petrece, nu îi prea mult.
Acolo sus împreună, nu îi prea mult;
Vom cânta cu toţi laudă, nu îi prea mult;
La Regele Măririi, La Soarele Dreptăţii,
Care ne miluieşte, nu îi prea mult.
O, ce glas sfânt se va auzi, nu îi prea mult;
Veniţi voi cei blânzi ca miei!, nu îi prea mult;
Cântare dulce va fi, ce nu toţi vor auzi;
Întonând-o îngerii, nu îi prea mult.
Atunci lui Isus vom cânta, nu îi prea mult;
Înaintea tronului vom sta, nu îi prea mult;
A îngerilor oaste pe cale ne va petrece;
Până sus vom ajunge, nu îi prea mult.
Lacrimile vor înceta, nu îi prea mult;
Ni s-a împlinit dorinţa, nu îi prea mult;
Cu acei mulţi fericiţi, care mai înainte au sosit;
În cântări ne vom veseli, nu îi prea mult.