Atâtea flori sunt în grădină

Atâtea flori sunt în grădină Şi-atâţia crini s-au scuturat # Căci vântul suflă fără milă Din răsăritu-ndepărtat. # Şi ce durere-i în grădină C-atâţia crini s-au veştezit! # Şi plânge raza cristalină Şi roua cerului iubit. # Iar petalele iubirii Ce răspândesc miros de crini # Acoperite-s în ţărână Ah, ce durere şi suspin # Şi plânge Grădinarul 'ntr-una, Isus care le-a altoit. # A mântuirii flori din lume, Ce negru vânt le-a ofilit. # Cu stropi de lacrimi în grădină El le-a sădit şi le-a udat, # Dar n-au prins toate rădăcină Şi s-au uscat atâţia crini. # Ascultă, suflete, acuma Ce porţi în piept un crin ceresc! # Nu ştii că Isus şi-a-ntins mâna Şi zice "vino te primesc?" # Nu vrei să fii azi în grădină Un crin ceresc mirositor? # Acolo vântul, nu mai suflă Şi harul Său e îmbietor. # Ah, recunoaşte-ţi astăzi vina Şi ofilirea în păcat! # Isus te cheamă, te primeşte, Căci harul Lui e minunat. #