„Pe veci cu Dumnezeu!”, aşa-i deviza mea

„Pe veci cu Dumnezeu!”, aşa-i deviza mea, Cuvântu-acesta-i farul meu şi noaptea-i steaua mea. În lume cât trăiesc, străin şi călător, Întruna vreau să locuiesc cu-al meu Mântuitor! Scump Isus, scump Isus de Tine mi-este dor! Spre cer mereu privesc, acolo-i ţara mea, De multe ori mă socotesc ca şi sosit în ea! Şi-atunci mai mult mi-e dor, un dor nepotolit, Mi-e dor de-oraşul uimitor, Ierusalim iubit! Sfânt oraş, sfânt oraş, Ierusalim iubit! Adesea în dureri, când cad şi când suspin, Ca şi-al lui Noe porumbel, la arcă iarăşi vin… Şi-n sufletu-mi mereu, ca pe seninul cer Se-arată-al păcii curcubeu cu scumpe mângâieri! Semn ceresc, semn ceresc, cum mângâi tu-n dureri! Pe veci cu Dumnezeu! O, Doamne-ajută-mi Tu Ca tot spre Tine dorul meu să mi-l îndrept de-acu’! Scăparea Tu îmi eşti, iar bucuria mea În locuinţele cereşti la Tine-o voi avea! Pacea mea, pacea mea la Tine-o voi avea!