Pentru cei bolnavi coboară

Pentru cei bolnavi coboară Înc-o dată pe pământ, Cum ai fost odinioară, Medic iubitor şi blând! Le alină suferinţa, Fi-le bun Mângâietor, Întăreşte-le credinţa, Dă-le sfat şi ajutor! Mântuieşte-i din păcate, Spune-le că sunt iertaţi, Să te simtă ca un Frate Şi să fie vindecaţi! Doamne, Tu ştii cel mai bine, Ştii ce vremuri vor urma, Noi ne-ncredem doar în Tine, Facă-se doar voia Ta!