Pierdută-n umbra morţii, o lume rătăcea

Pierdută-n umbra morţii, o lume rătăcea, Pe când Nădejdea vieţii pe cruce se stingea... Dorind în noi să nască al slavei Paradis, Isus, ca jertfă sfântă, stătea-ntre cer şi-abis! S-a dezbrăcat de slavă, al lumii Creator, Cu trupul frânt pe cruce, El, Robul tuturor... Şi mila-I ne-nţeleasă răsună până-n veac: „O, iartă-i, Sfinte Tată, căci ei nu ştiu ce fac!” Iubirea răstignită în suflet mi-am ascuns Şi azi, la cina sfântă, văd harul nepătruns, Văd mila ce se pleacă spre rugăciunea mea, Văd dragostea supremă cu care voi cina!