Păzeşte-mă, Doamne, că-n Tine mă-ncred
Păzeşte-mă, Doamne, că-n Tine mă-ncred
Eu zic către Domnul, aleasa-mi Iubire
Tu, Doamne, eşti Stânca pe care eu şed;
Tu, Doamne, eşti singura mea fericire.
Şi sfinţii din ţară, poporul curat,
Sunt toată plăcerea ce-o am eu pe lume.
Mulţi oameni la idoli şi zei s-au plecat,
Eu nu le-aduc jertfe şi nu le pun nume.
Căci Domnul îmi este întregul avut
Şi-a mea moştenire ce sorţul mi-ndreaptă;
Comoară plăcută la sorţi mi-a căzut
Şi-o scumpă-avuţie pe mine m-aşteaptă.
Eu laud pe Domnul ce-n veci îmi dă sfat,
Chiar noaptea-mi dă-n suflet povaţă curată;
În faţă pe Domnul Îl am necurmat,
Când El mi-e de-a dreapta, nu cad niciodată.
De-aceea sunt vesel şi-n veci bucuros,
În suflet mi-e cântec şi-n trup liniştire
Tu n-ai să-mi laşi duhul în noaptea de jos
Şi n-ai să îngădui să văd putrezire.
Tu, Doamne-arăta-mi-vei a vieţii cărări
Că-n Faţa Ta sfântă e-n veci bucurie,
Mereu tot mai scumpe şi noi desfătări
La dreapta Ta fi-vor pe veci de vecie.