Sclipesc luminile-n cetate
Sclipesc luminile-n cetate
Iar Betleemul doarme dus...
Pe drumurile colindate
Sunt toate uşile-ncuiate!
Un loc de poposire
Nu s-a găsit pentru Isus.
Mâhnită mama cu durere
Încet se pierde-n noapte-acum
Pe câmp, în tainica tăcere.
Ce-ar mai putea oare să spere,
Când nici un loc de poposire
Nu a găsit în lungul drum?
Abia zăreşte o lumină
Şi parcă dăruit de sus,
Un staul se iveşte-n cale.
Şi-acolo-n fânul ieslei Sale,
Smerit din tainica-ntrupare
Se naşte Mesia-Isus.
În lume a-mbrăcat smerirea
Pe drumul şi îngust şi greu.
Noi nu I-am înţeles iubirea -
Nici eu, nici toata omenirea.
În iesle am făcut primirea
Acestui Fiu de Dumnezeu.
Dar astăzi ieslea este goală.
Copilul este Împărat!
Din moarte şi păcat ne scoală,
Şi-n jertfa-I sângele ne spală!
Veniţi la El fără sfială
Căci Domnul ne-a răscumpărat!