Se lasă noaptea-n Betleem
Se lasă noaptea-n Betleem,
Cu cerul plin de armonii,
Păstorii, turmele păzind,
Vorbesc cu dor din profeţii...
Şi iată că un înger sfânt
Proclamă vestea tuturor:
,,E pace-n cer şi pe pământ,
Vi S-a născut Mântuitor!
O stea, un cor de îngeri sfinţi
Pe magi la iesle i-au condus
Şi Pruncului s-au închinat
Şi daruri scumpe I-au adus!
El e cerescul Împărat,
E Mesia din vremi prezis,
Emanuel cel aşteptat,
Pe care cerul L-a trimis!
În imnuri, pentru slava Lui,
Cu îngeri sfinţi ne vom uni
Şi mântuirea, ce-am aflat,
Noi tuturor o vom vesti!
Să cânte toţi cu-un dor aprins,
Tresalte orice muritor,
Căci cerul e de-acum deschis,
Ni S-a născut Mântuitor!