Spre a Domnului cetate

Spre a Domnului cetate, Noi voioşi călătorim, Chiar de bântuie furtuna, noi o ştim! Drumul vieţii urcă-ntruna, Întâlnind duşmani mereu, Pe această cale, am pornit şi eu! # Calea vieţii urcă-ntruna, Doar pe ea primeşti cununa. Cei ce merg mereu pe ea Lângă Domnul, în mărire, toţi vor sta! # Calea-aceasta e spinoasă, Şi adesea-i drum stâncos, Dar pe ea ‘naintea noastră e Hristos! Când vreun spin înţeapă-amarnic El te va tămădui, Vezi tot mai aproape tu de El să fii! # Calea vieţii urcă-ntruna, Doar pe ea primeşti cununa. Cei ce merg mereu pe ea Lângă Domnul, în mărire, toţi vor sta! # La sfârşit este-o cetate, Pentru orice peregrin, Şi în ea se-adăposteşte - orice străin. Acolo e bucurie, Pentru orice chinuit, Căci durerea şi amarul s-au sfârşit! # Calea vieţii urcă-ntruna, Doar pe ea primeşti cununa. Cei ce merg mereu pe ea Lângă Domnul, în mărire, toţi vor sta! #