Străvechii pribegi în pustie

Străvechii pribegi în pustie, De şerpi veninoşi fiind muşcaţi, Priveau la un şarpe de-aramă Şi-ndată erau vindecaţi. Azi, când şerpi de ispite Ne toarnă în suflet venin, Să privim spre jertfa iubirii Şi vom fi izbăviţi pe deplin. Noi toţi cei salvaţi prin credinţă, Prin tainicul Miel răstignit, Suntem mai curaţi ca un nufăr, Mai albi ca un crin înflorit. Că oricând glasul lumii Ne-aduce în piept vreun ecou, Noi privim din nou spre Golgota Şi păcatul dispare din nou. Prietene drag, ţine minte Şi-ascultă Cuvântul cel viu, Învaţă secretul salvării, Ce-a fost învăţat în pustiu! Vechii şerpi, de-altădată Sunt duhuri luptând duşmănos, Ce-au învins prin rău lumea-ntreagă Dar au fost biruite-n Hristos!