Sunt un copil sărman uitat de lume

Sunt un copil sărman uitat de lume Şi pribegesc hoinar pe acest pământ În căutarea unei lumi mai bune Pe care aş vrea s-o aflu mai curând # Sunt călător şi n-am nimic pe lume Bucuriile toate mi se frâng Sunt amărât nimeni nimic nu-mi spune Şi nimănui nu-i pasă că eu plâng. # De atâtea ori aştept o încurajare Să-mi îndulcească amarul de pelin Şi sufletul strigă să mi-l răcoare O bucurie în eternul vis. # De-atâtea ori sunt singur n-am pe nimeni Şi n-are cine să-mi vină în ajutor N-aud de nicăieri o vorbă bună Să-mi răcorească pieptul meu plin de dor. # Îmi plânge sufletul în vâlvătaie Inima câte răni n-a primită E clipa grea în aprigă bătaie În care adeseori căzu zdrobit. # Dar ţara mea o văd în depărtare Adeseori deşi mă simt învins Mă scol din nou alerg tot înainte Că ţara mea-i eternul Paradis. # Dar ţara mea e sus de tot în zare Iar aici jos săgeţile mă-mpung De atâtea ori mă clatin pe picioare Că-mi pare că acolo n-am să ajung. # Chiar dacă ar fi să cad în deznădejde Va apărea lângă mine Isus Mă va întreba-n susur blând şi subţire Ce faci tu frate nu vrei să vii sus. # Ne vom scula atunci plini de nădejde Şi vom zbura cu Isus Cu El de mână vom zbura spre ceruri În ţara de cristal acolo sus. # Acolo fericirea se v-aşterne Nu vor mai fi dureri pe-a ţării şes Ultima lacrimă ce am în gene Şi obrazul tot de plânsul va fi şters. # # Orice iubire suferinţă amară Vor fi uitate parcă nici n-au fost Căci Dumnezeu va-mpărţi cu slavă Şi lângă El vom fi la adăpost. #