Suntem duşi şi clătinaţi, zbuciumaţi de-al lumii val
Suntem duşi şi clătinaţi, zbuciumaţi de-al lumii val
Vin furtuni şi zile sumbre, care în senin se schimb…
Într-o ţară unde-n veci nu coboară umbre reci
Vei vedea cu ochii tăi, când ai să pleci.
(:În curând zorii vor veni,
Şi în Cer, acasă vom sosi
Abia atunci pricepe-vom deplin,
Dumnezeu de ce-a lăsat atâta chin:)
Unii sunt flămânzi aici, alţii n-au unde dormii;
Mulţi sunt cei ce locuinţa au în locuri reci, pustii.
Ne-ntrebăm, de ce aşa?Şi răspunsul vom avea;
Doar Cuvântul Său ne spune ,,Voia Sa”.
Încercări ne copleşesc, nu-nţelegem rostul lor
Dar aceasta este calea-n ţara bucuriilor.
Din cer ochii Domnului privesc paşii orişicui,
Ne-ocroteşte în mod tainic Harul Lui.
Ispitiţi suntem ades şi-acţionăm necugetat
Plânge inima zadarnic, omul nu e mângâiat.
Doamne, nu pot să pricep, bine să rezulte-aştept
Însă răul tot loveşte al meu piept.